Blog

Locul în care Car Concierge te informează, publică anunțuri și își spune povestea.

Blog - carconcierge.ro

Modificările noului Cod Rutier

20 July 2018

Așa cum ai auzit cam peste tot, începând cu 20 Mai 2018 a intrat în vigoare noul Cod Rutier. Cea mai importantă modificare este suspendarea dreptului de circulație pe drumurile publice în cazul neînmatriculării vehiculului achiziționat în termen de 90 de zile de la data vânzării. Acest termen curge din momentul vânzării de către “proprietarul din acte” al mașinii, adică chiar dacă mașina a mai trecut prin mâna a 2-3 intermediari, termenul de 90 de zile este cel de la data semnării primului contract de vânzare-cumpărare. Ce nu s-a spus până acum este că obligația cumpărătorului de a înscrie mașina a rămas tot cu termenul de 30 de zile și nu de 90 de zile.

Concluzia este următoarea: în cazul în care ați achiziționat o mașină second hand înmatriculată în România iar vânzătorul v-a scris pe talon că a fost înstrăinată la data semnării contractului, aveți obligația conform legii să înscrieți mașina în termen de 30 de zile. În caz contrar riscați o amendă de până la 2000 de lei și ridicarea talonului.

Informații de contact

gabriel.durbaca@carconcierge.ro
vlad@carconcierge.ro
+40-740-303-651

 

 

White Services SRL
RO 18968639
Teodosie Rudeanu 3, Sector 1, Bucuresti
J40/13759/2006